„Bonnie şi Clyde ai Estului“, din nou, absenţi la proces
Autorii jafului armat, Sandor Varga şi Emese Turi (foto), comis în decembrie 2007 la o casă de amanet din municipiul Hunedoara, au lipsit, din nou, ieri, de la termenul de judecată fixat la Tribunal, în dosarul în care sunt acuzaţi de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, din cauza lipsei de procedură cu inculpaţii, magistraţii s-au văzut nevoiţi să fixeze un nou termen de judecată, pentru data de 28 ianuarie. În prezent, cuplul poreclit „Bonnie şi Clyde ai Estului“, sau „Brigada morţii“, este arestat în Ungaria, pentru comiterea a şapte jafuri armate şi patru crime. (C. Ghenea)