O bătrână de 76 de ani, din Petroşani, a fost violată de un individ de 46 de ani, de care i s-a făcut milă şi-l ajutase cu nişte bani.
Femeia i-a împrumutat bărbatului 20 de lei şi boschetarul a profitat de faptul că locuia singură, a intrat peste ea în casă şi a violat-o. Poliţiştii l-au identificat imediat pe violator, însă au constatat că nu mai locuieşte la adresa la care avea domiciliul în Petroşani.
„Suspectul a fost identificat şi este căutat de poliţişti pentru luarea măsurilor legale. I s-a întocmit dosar penal şi este acuzat de viol“, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Potrivit acestuia, poliţiştii au scotocit Petroşaniul pentru a da de urma suspectului, dar fără succes. Individul trăieşte de ceva vreme pe străzi şi ar fi fugit din Petroşani imediat după ce a violat-o pe bătrână. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…