Categories: Actualitate

Braconier prins cu prada în portbagaj

Vânătorul avea autorizație pentru a pușca mistreți, dar s-a gândit că poate vâna altă specie, respectiv căprior, fără a fi prins.
Poliţiştii l-au prins în trafic pe bărbat și au văzut că el ascunsese cărpiorul ucis în portbagajul mașinii. S-a stabilit că băr­batul a participat la o vânătoare colectivă organizată cu alți 7 vânători, având auto­ri­zație pentru doi mistreți, însă acesta a îm­pușcat un căprior și, fără a îi anunța pe cei­lalți vânători, a părăsit fondul de vână­toare, cu vânat cu tot. Braconierul a în­cer­cat să se sustragă controlului, motiv pen­tru care a fost urmărit circa 3 kilometri de echipajul de poliţie, fiind depistat chiar în momentul în care încerca să scape de căprior. Individul voia să îl arunce într-un container de gunoi, dar a s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de braconaj. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago