Braconieri prinși în flagrant
Doi bărbați din Țara Hațegului sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce au fost prinși de polițiști înarmați într-o pădure din zona Hațeg.
Fiind întrebați despre motivul prezenței acestora cu armele în fondul de vânătoare 48 Silvașu, ei au declarat că nu dețin o autorizație de vânătoare eliberată de gestionarul fondului cinegetic respectiv și se află acolo pentru a se întâlni cu paznicul de vânătoare. Cei doi hațegani au fost puși sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg. Instanța l-a găsit vinovat pe unul dintre braconieri și l-a condamnat plata sumei de 3.600 lei cu titlu de amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv”. Cel de-al doilea braconier a primit o amendă penală mai mare, respectiv de 4.800 de lei. Instanța a dispus și confiscarea specială a armelor deținute ilegal și folosite la infracțiune. (M. Gânju)