Categories: Eveniment

Braconieri prinşi în flagrant de jandarmii montani

Maximilian Gânju

Patru bărbaţi, suspecţi de braconaj, au fost descoperiţi de jandarmii montani din Vaţa de Jos, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.
Jandarmii, însoţiţi de un poliţist de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al I.P.J. Hunedoara, au depistat, sâmbătă seara, pe raza localităţii Buceş, pe drumul comunal din satul Tarniţa, un autovehicul de teren în care se aflau cei patru suspecţi. „Având în vedere că persoanele depistate nu deţineau documentele legale, respectiv permis de armă, permis de vânătoare permanent şi nici nu erau însoţite de organizatorul de vânătoare, iar numitul B.S., fiind singura persoană care deţinea autorizaţie de vânătoare, aceasta fiind expirată la data de 11 iulie a.c., au fost întocmite documentele pentru infracţiunea de braconaj. Acestea au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor“, a informat IJJ Hunedoara. Jandarmii au confiscat de la cei patru braconieri armele de vânătoare şi muniţia avută asupra lor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

16 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

16 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

16 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

17 ore ago