Magdalena Șerban
La Brad, se construiesc noi spații locative pentru tinerii care nu îşi permit să cumpere sau să închirieze o casă de pe piaţa liberă, demersul concretizându-se prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Programul se adresează celor cu vârste cuprinse între 18-35 de ani.
Urmează blocuri
pentru specialiști
Tot mai mulți tineri cer municipalității brădene locuințe. Pe listele administrației publice locale sunt cereri în așteptare pentru un apartament sau o garsonieră. Astfel, în acest context, autoritățile de aici vor soluționa aceste necesități printr-un nou edificiu în regim ANL. ,,În luna august 2022, au fost demarate lucrările de construire la noul bloc ANL din municipiul Brad, situat în Cartierul Micro 1, Peste Luncoi. Sper ca acestea să se desfășoare in ritm susținut și de calitate corespunzatoare. La finalizarea lor, 20 de familii de tineri se vor putea bucura de condiții optime pentru locuit. Blocul de locuințe are regimul de înălțime P+3E+M și va fi dotat cu lift interior. Există multe solicitări pentru astfel de locuințe și mă bucur că prin ANL vom reuși să implementăm acest proiect. De altfel, a mai fost construit un bloc ANL în același cartier, în 2010. A mai fost construit încă unul în 2004, iar în perioada următoare intenționăm ca prin PNRR să construim blocuri pentru specialiști (sănătate și învățământ)”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. Cât privește utilitățile (apă, canal, energie electrică și termică), ele rămân în sarcina conducerii locale.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…