Magdalena Șerban
Peste 56 de kilometri de rețele de gaz vor fi realizate în municipiul Brad, în baza unei finanțări câștigate de conducerea locală, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Licitația a fost demarată, iar ofertele se depun până în data de 7 noiembrie 2022.
Rețeaua de gaz metan este unul dintre dezideratele prioritare ale administrației publice brădene. Asta, pentru că pe lângă faptul că reprezintă o utilitate modernă și de bază pentru un oraș, o reţea de gaz metan mai înseamnă şi dezvoltare economică, deoarece un investitor ia în calcul toate facilităţile de care dispune o zonă atunci când decide să-şi extindă o afacere. „Dezvoltarea unei rețele de gaze naturale este un proiect de mare importantă, de mare anvergură pentru comunitate și care a fost depus pentru finanțare la Ministerul Fondurilor Europene de către Primăria Brad, la sfârșitul anului 2020. Facem paşi importanţi spre introducerea gazului metan în gospodăriile populaţiei, un obiectiv pe care l-am dorit de foarte mult timp”, afirmă primarul municipiului, Florin Cazacu (foto). Amintim că lucrările de extindere a reţelei de gaz metan vor fi realizate în baza unui demers cu finanţare externă evaluat la 66,22 milioane lei, din care 97 la sută însumează fonduri nerambursabile câştigate de municipalitate. Contractul semnat cu Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, va materializa cel mai mare proiect demarat de autoritatea publică de aici.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…