Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu (foto în prim-plan), spune că, de la darea în folosinţă a staţiei de selectare a deşeurilor menajere, numai 30 la sută din deşeuri mai sunt transportate la groapa de gunoi de la Deva. Pentru administraţie, dar mai ales pentru localnici, acest lucru înseamnă costuri mult diminuate.
De fapt, tariful la gunoi pentru localnicii din Brad a crescut doar actualizat cu rata inflaţiei, fără nici o altă influenţă a costurilor finale. Staţia a fost realizată din fonduri europene, de către municipalitatea din Brad, în colaborare cu două localităţi limitrofe, respectiv Crişcior şi Ribiţa şi a fost dată în folosinţă în luna septembrie a anului trecut. „Scopul acesteia este de a colecta deşeurile menajere şi de a le selecta pe mai multe categorii se produse reciclabile, respectiv plastic, hârtie, metal, deşeuri energetice şi restul deşeurilor care trebuie transportate la groapa de gunoi de la Deva”, a explicat primarul Florin Cazacu.
Acesta a precizat că investiţia era absolut necesară, pentru că din Brad se colectau cantităţi foarte mari de deşeuri, ce trebuiau transportate aproximativ 40 de kilometri până la groapa de gunoi, iar la costurile de transport se adaugă şi cele de depozitare. „După punerea în funcţiune a staţiei, doar 30 la sută din cantitatea de deşeuri mai este transportată la groapa de la Deva”, a precizat Cazacu. Practic, o cantitate importantă o reprezintă deşeurile energetice, care sunt transportate la Chişcădaga, unde a fost pus în funcţiune un incinerator, iar 25–30 la sută din total sunt deşeurile reciclabile, care sunt valorificate la centrele specializate.
Exit-POLL-ul organizat de institutul CURS, datele prezentate fiind valabile pentru ora 19.00, ne arată faptul…
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat ieri, în municipiul Brad, localitatea sa de domiciliu, că…
Suflă și-n iaurt! Bârfitori bine informați din regiunea cu lămpașe ne-au povestit că a fost…
Isabela Țenț din Ghelari, regizor Pentru câștigarea premiului pentru „Cel mai bun Film documentar”, titlu…
Denisa S., din Lupeni Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru furt calificat și…
Magdalena Șerban Conducerea Orașului Uricani are planuri nu doar în teorie, ci și în practică.…