Categories: Comunitate

Brădenii au dat pe la spital şi în 2011

Cele mai frecvente afecţiuni care i-au trimis pe brădeni la spital anul trecut au fost hipertensiunea, cardiopatia hipertensivă şi colica renală. Cauzele principale par să fie stresul şi stilul de viaţă nesănătos.

Paturi mai puţine, bolnavi mai mulţi

Anul 2011 nu i-a scutit pe brădeni de suferinţe. La propriu vorbind, pragul Spitalului Municipal din Brad fiind călcat de mulţi bolnavi, din moment ce numărul internărilor a crescut cu 47, iar al celor primiţi prin Compartimentul Primire Urgenţe cu peste 1.000, faţă de anul 2010. “La noi, vin pacienţi nu doar din Brad, ci din toată Ţara Zarandului şi chiar din alte zone ale judeţului. În 2011, am avut 6.798 de persoane internate şi peste 9.500 de bolnavi primiţi prin Urgenţă. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat mai peste tot, în 2011, ni s-a redus numărul de paturi de la 145 la 127, fiind nevoiţi să renunţăm la câte unu sau două paturi de pe fiecare secţie. Referitor la secţii, cele la care numărul internărilor a fost mai mic anul trecut, comparativ cu 2010, sunt: Boli Infecţioase (456 în 2011, faţă de 491 în 2010), Pediatrie (705 în 2011, faţă de 728 în 2010), Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie (84 în 2011, faţă de 151 în 2010), Ortopedie şi Traumatologie (259 în 2011, faţă de 285 în 2010) şi ORL (229, faţă de 234 în 2010). La Neonatologie, s-a observat, de asemenea, un regres (225 de internări pentru naşteri în 2011, faţă de 251 în 2010). La polul opus se află secţiile unde a avut loc o uşoară creştere: Cardiologie (602 în 2011, faţă de 580 în 2010), Medicină Internă (1.624 în 2011, faţă de 1.574 în 2010), Neurologie (397 în 2011, faţă de 386 în 2010), Chirurgie (1.268 în 2011, faţă de 1.156 în 2010) şi Obstetrică – Ginecologie (949 în 2011, faţă de 915 în 2010), a precizat Florin Jurca (foto), managerul spitalului brădean.

Fără datorii la furnizori

Dacă din punct de vedere medical, activitatea a fost intensă, la capitolul datorii, acestea sunt pe zero, cu toate că recesiunea a dat şi pe la Brad. “La intrarea în noul an 2012, nu am avut nici o datorie la furnizori, iar timp de şapte luni, am reuşit să asigurăm personalului bonuri de masă, încadrându-ne în procentul de 70 la sută din fondul plătit de Casa de Asigurări de Sănătate”, a mai completat managerul unităţii spitaliceşti din Brad. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago