A fost o întâlnire între ultimele două clasate din serie în care ambele combatante au căutat victoria. Chiar dacă au existat destule ocazii la cele două porți în prima repriză, golurile au venit după pauză.
Almăjanu a deschis scorul, bine găsit de pasa lui Avrămescu, apoi Dănăricu l-a majorat, speculând slăbiciunea zonei centrale din defensiva brădeană. Filip l-a învins pentru a treia oară pe Raț, revenit în poarta Aurului, la capătul unui șut-centrare al lui Almăjanu. Tecsi a redus diferența pe final, dintr-un penalty transformat cu un șut plasat în stânga portarului.
„În prima repriză am avut trei ocazii mari de gol în situații de singur cu portarul, dar le-am ratat pe toate. Au avut și ei una, tot în prima repriză, iar în repriza secundă ne-au dat două goluri în două minute. Acolo s-a rupt jocul, nu am mai putut să revenim. Din nou, a trebuit să facem improvizații în centrul apărării. Dacă la Lupac am jucat cu Iga, Tecsi și Prejban, acum i-am folosit pe Lup și Tecsi stoperi. Avem și o situație specială în lot, ne lipsesc trei fundași centrali, doi accidentați și Șoit, care s-a căsătorit și e plecat în voiaj de nuntă. Ne așteaptă etapa viitoare o deplasare la Pandurii, un alt meci foarte greu”, ne-a declarat după joc Mihai Leaha, antrenorul-jucător al brădenilor.
ASA Aurul Brad: Raț – Leucian, Lup, Tecsi, Miclean – Paşca, Vajda (80 Cristea), Leaha, Danciu – Dărăban (65 I. Filipaș), Jorza (65 Ursu). Antrenori, Ioan Petcu și Mihai Leaha.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…