Categories: Sport

Brădenii zboară bine şi-n 2010

Ciprian Marinuţ

Multipli campioni naţionali în ultimii 10-15 ani, aeromodeliştii de la Armata Aurul Brad au început cu dreptul şi anul competiţional 2010, câştigând cinci medalii la Cupa României de la Ploieşti.

Juniori campioni

Cele mai bune rezultate pentru C.S. Armata Aurul Brad le-au obţinut juniorii, care au confirmat astfel că-şi merită locurile în echipa naţională a României. Cei doi componenţi ai lotului tricolor, Darius Şerban şi Andrei Maxim, au ocupat, în această ordine, primele două locuri. Mai tinerii Iulian Roman şi Andrei Aprodu (zis Suedezu) au ocupat locurile patru şi şapte, semn că vin tare din urmă. Cu astfel de clasări foarte bune la individual, echipa brădeană a fost pe locul I în clasamentul general, devansând echipele CS Universitatea Piteşti şi Aeroclubul României. „Juniorii au zburat perfect şi au demonstrat că sunt cei mai buni din ţară. Sperăm să obţină performanţe valoroase şi la Campionatul Mondial al juniorilor, care va avea loc în perioada 1-10 august în România”, a spus Adrian Maxim, antrenorul aeromodeliştilor brădeni.

Seniori de argint

Brădenii au luptat pentru aur şi în competiţia rezervată seniorilor, însă au fost obligaţi să se mulţumească doar cu locul doi, după baraj, din cauza dotării tehnice superioare a adversarilor. Adrian Maxim şi Ioan Mascovsky au ocupat locul doi, la egalitate, la individual, iar echipa, din care a mai făcut parte Alexandru Caranfil, s-a clasat tot pe locul secund. „Bătălia a fost între noi şi cei de la Salonta. Am mers cap la cap în preliminarii, dar la baraj ne-au învins, pentru că omul lor numărul unu are două modele superperformante, cumpărate din Rusia cu bani grei, iar noi am concurat cu modele construite de noi”, a spus Adrian Maxim, antrenorul aeromodeliştilor brădeni.

La Cupa României de la Ploieşti au participat cele mai bune 14 cluburi din Divizia Naţională de Aeromodele. Următoarele competiţii la care vor participa aeromodelişti brădeni sunt: „Cupa Chişinău Criş”, în perioada 6-7 mai şi o etapă de Cupă Mondială, la Salonta, în perioada 8-9 mai.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago