Eveniment

Descinderi la traficanţii de droguri din municipiul Hunedoara

Poliţiştii şi procurorii de la Combaterea Criminalităţii Organizate au descins ieri, 6 iunie, la domiciliile unor persoane din municipiul Hunedoara, bănuite că făceau trafic de droguri şi etnobotanice. În total, au fost efectuate 10 percheziţii, iar 65 de persoane au fost conduse la audieri. Zece dintre acestea sunt bănuite de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efecte psihoactive.

Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În urma percheziţiilor, au fost ridicate substanţe vegetale susceptibile a avea efecte psihoactive, care vor fi expertizate. Din cercetări, a rezultat că o parte dintre cei vizaţi ar fi vândut stradal, în special în municipiile Hunedoara, Deva şi Orăştie, etnobotanice – la preţuri de aproximativ 50 de lei pe plic şi cannabis, atât personal, cât şi prin intermediul altor persoane.
La sediul Biroului Teritorial al DIICOT Hunedoara au fost conduse pentru audieri 65 de persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, 10 dintre ele fiind suspecte de comiterea infracţiunilor menţionate. În cursul zilei de ieri, anchetatorii urmau să decidă ce măsuri legale vor lua faţă de suspecţi. Dosarul este instrumentat de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) şi procurorii DIICOT Hunedoara, în activităţi fiind angrenaţi şi jandarmi. (N. Bumbac)

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Oamenii lu Endre si Loti tiganii din hunedoara ... Margan ia sifonat cum a venit margan acasa a si arestat di ei ala e sifon mare ... si oamenile lui badirka si ungura ... inca mai scrieti de pera indati valoare dijaba ... sefu vostru e sifon is declarati de ale lui piste tot

  • Fracele ia babardit si pe astia . Acum 3 zile isi bea cafeaua cu perasifon la inspectorat si erau foarte agitati. 2 praduitori jegosi

  • Pe cine au Arestat ? Nume ca niciunde nu da nume ? Pe Loți si Endre ? Loți tot iarba vinde ?

  • Perasifon si vali tiganu orfanu-praduitorul sint cei mai mari sifonari. Sifoneaza la greu pe internet. Doi bukangii si cu Lyterosu trei.

  • sigur Frace Praduitoru ia sifonat . astai sifonu number one in Deva . lu Fracele ii curg microfoanele din chiloti , are sin ochelari . din asta traieste , din praduiala .

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago