Comunitate

Bretea Română: 50 de mașini uzate pot fi casate și radiate prin programul Rabla Local. Stimulent de câte 3.000 de lei pentru proprietari

Magdalena Șerban

Administrația publică din Bretea Română anunță cetățenii că s-a de­ma­rat prima ediţie din 2023 a pro­gra­mu­lui „Rabla Local”, prin care cei care doresc să-şi caseze maşinile mai vechi de 15 ani pot primi de la stat suma de 3.000 de lei, fără a fi obligaţi să cum­pere un alt autovehicul. Înscrierea per­soanelor fizice în cadrul pro­gra­mu­lui se realizează exclusiv prin inter­me­diul aplicaţiei puse la dispoziţie de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30, sau până la epuizarea bu­getului alocat fiecărei unităţi adminis­tra­tiv-teritoriale (UAT).

Important!
Conducerea din Bretea Română a ac­ce­sat cu succes finanțarea, fiind de­cla­rată eligibilă în cadrul demersului na­țio­nal derulat de Administrația Fondului pen­tru Mediu (AFM). Astfel, s-a dat star­tul la casare. Potrivit Ministerului Me­diu­lui, instrucțiunile privind în­scri­erea sunt detaliate la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php. Conturile de utilizator trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui pro­gram destinat persoanelor fizice (de ex­emplu Programul „Casa Verde Foto­voltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită. ,, Am aplicat pentru maximum posibil, adică 50 de mașini. Acest prag s-a stabilit raportat la localitățile cu până în 5.000 de locuitori, așa cum suntem și noi. Dorim să spri­ji­nim lumea în acest demers care nu doar că are ca obiectiv scoaterea din cir­cu­lație a autovehiculelor mai vechi de 15 ani, ci îi ajută pe proprietari să și radieze din evidențe mașina respectivă. Minis­te­rul Mediului va suporta 80 la sută din bu­get, prin Fondul de Mediu, iar 20 la sută va fi onorat de către noi. Mai exact, din cei 3000 de lei alocați per autovehicul casat, 2400 lei provin de la mediu, iar 600 de lei din bugetul local. Cei care vor să devină beneficiari se angajează să predea spre casare și să radieze din circulație și din toate evidențele fiscale au­tovehiculul uzat pentru care solicită sprijinul și să nu achiziționeze un auto­tu­rism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la pri­mirea ajutorului. Este o posibilitate pe ca­re mai ales aceia care au mașini aflate în paragină ori pur și simplu care au de­ve­nit inutile ori cer investiții nejust­if­i­ca­bile ca preț (reparații), ar fi bine să ac­țio­neze cât e valabilă oportunitatea. Suc­ces”, a transmis Răzvan Ionescu, pri­marul din Bretea Română. Reamintim că oamenii trebuie să știe că primul pas pe care e musai să-l facă e să se înscrie online, pe www.afm.ro. Dar trebuie să țină cont de aspecte ce sunt obligatorii. Autovehiculul trebuie neapărat să fie în­registrat în evidențele fiscale ale pri­mă­riei, în primul rând. La data solicitării acordării stimulentului pentru casare, acesta trebuie să aibă o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației. Să aibă normă de po­luare Euro 3 sau inferioară și să conțină componentele esențiale (motor, trans­misie, tren de rulare, caroserie, șasiu, pre­cum și echipamente electronice de ges­tionare a funcțiilor și dispozitive ca­ta­lizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație). Proprietarii trebuie să aibă domiciliul sau reședința în aria te­ri­torială a comunei Bretea Română, să nu apară cu restanțe la plata taxelor, im­po­zitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local și cel de stat, să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului și să nu folosească aceeași mașină pentru a obține alte finanțări din alte programe.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura