Carmen Cosman
Fostul director al agenţiei din Deva a firmei de brokeraj SSIF Broker SA, Adriana Constantin (foto), şi-a recunoscut vina în faţa magistraţilor, la ultimul termen de judecată al procesului ce se desfăşoară la Tribunalul Hunedoara.
Adriana Constantin le-a spus judecătorilor că este de acord să se soluţioneze cauza pe baza probelor obţinute în faza de urmărire penală. Pentru că şi-a recunoscut faptele pentru care este judecată, femeia poate beneficia de clemenţa instanţei. Potrivit legii, dacă se va ajunge la condamnarea ei, Adriana Constantin va primi o pedeapsă mai mică decât minimul prevăzut de Codul Penal pentru infracţiunea de înşelăciune, pentru care a fost anchetată şi trimisă în judecată. Instanţa a stabilit următorul termen de judecată pentru data de 5 iulie.
Adriana Constantin a fost trimisă în faţa instanţei de Direcţia Naţională Anticorupţie, iar procurorii anticorupţie au stabilit că, în calitate de director al agenţiei de brokeraj, a indus în eroare aproximativ 300 de clienţi. În perioada martie 2002 – decembrie 2008, Adriana Constantin ar fi folosit unele mijloace frauduloase, cu ocazia încheierii unor contracte de intermediere pentru efectuarea de investiţii pe piaţa de capital, fără a le înregistra în evidenţele contabile. Periodic, clienţilor le erau prezentate înscrisuri contrafăcute, care confirmau în mod nereal calitatea de investitor. Reprezentanţii DNA spun că, prin această modalitate, inculpata a produs în dauna celor 271 de persoane un prejudiciu în valoare de 7.798.546,53 lei. De asemenea, în perioada iunie-august 2008, fostul director al firmei de brokeraj şi-ar fi însuşit suma de 878.369,74 lei, rezultată din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de către un număr de 79 persoane. Pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele rezultate din valorificarea portofoliilor, inculpata ar fi întocmit în fals un număr de 79 de mandate poştale, deşi în realitate, banii ajungeau în posesia ei. Pentru a asigura aparenţa de legalitate a actelor sale, Adriana Constantin ar fi întocmit şi semnat în fals un număr de 39 acte de control intern, denumite „procese-verbale”, din care a rezultat că s-au efectuat controale de specialitate la Agenţia Deva a SSIF Broker SA, controale în urma cărora nu s-ar fi constatat deficienţe.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…