ComunitateFlash

Brutarii nu mai au voie cu pâinea „vopsită”

03 PaineLoredana Goangă

De ieri, hunedorenii au început să pună pe masă o pâine mai sănătoasă. Potrivit noului ordin emis de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fabricanţii de produse de panificaţie nu mai au voie să utilizeze coloranţi.
Au început şi controalele
Emis la jumătatea lunii decembrie 2013, şi pus în aplicare începând cu miercuri, 15 ianuarie 2014, Ordinul 392/2013 vizează în special pâinea neagră şi le interzice firmelor de produse de panificaţie să mai utilizeze coloranţi. Aici sunt cuprinse pâinea, chiflele, minibaghetele, franzeluţele, cornurile, batoanele, împletiturile etc., iar singura excepţie o reprezintă pâinea din malţ, în compoziţia căreia se pot folosi zaharurile şi melasele caramelizate, adică E150 a-d, unul dintre cele mai folosite în industria alimentară. Potrivit şefului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Hunedoara, Dan Dumitran, controalele în judeţul nostru deja au început.
„Am început să controlăm operatorii economici, pentru a vedea cine se sustrage de la respectarea acestui ordin, însă până în momentul de faţă, pot spune că nu au fost identificate cazuri de folosire a coloranţilor. Operatorii economici care sunt prinşi că oferă spre vânzare produse de panificaţie cu coloranţi riscă amenzi contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, în funcţie de abaterile şi cantităţile găsite”, a precizat şeful CJPC Hunedoara.
Mai multe prevederi
Pe lângă interzicerea coloranţilor, ordinul mai prevede şi faptul că la comercializarea produselor de panificaţie neambalate, operatorii economici sunt obligaţi să afişeze denumirea produselor, denumirea furnizorului, cantitatea netă a fiecărei bucăţi, preţul de vânzare cu amănuntul (lei/bucată), preţul pe unitatea de măsură (lei/kg), dar şi ingredientele cu efecte alergene.
Am fost avertizaţi de U.E.
Aceste modificări au fost făcute după ce Uniunea Europeană a avertizat că în România se găseşte foarte multă pâine contrafăcută, în special cea neagră.
Până acum, la nivel de ţară, foarte mulţi brutari foloseau cacao, caramel şi alţi coloranţi în amestec cu făina albă, iar mai apoi vindeau produsul drept pâine neagră, fără a folosi însă făina neagră.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura