Buget mai mic la Lelese
Administraţia publică din Lelese nu e deloc pe cai mari în 2016. Comparativ cu anii precedenţi, bugetul este mai mic, retezând posibilităţile unor investiţii majore.
„Mă tem că nu vom avea bani pentru iluminatul public şi alte utilităţi şi abia după ce ne plătim dările ne gândim la salariile angajaţilor primăriei. Nu ştim cum va fi. În ce priveşte continuitatea funcţionării, suntem la limită. De la Consiliul Judeţean avem alocări de 150.000 de lei, iar prin Finanţele Publice am primit 228.000 de lei. Dacă facem referire la 2015, banii sunt de patru ori mai puţini. Taxele şi impozitele locale nu ne aduc venituri mari de la populaţie, dar avem noroc cu păşunile concesionate şi cu vânzarea de masă lemnoasă. Mai vreau să adaug că momentan, în desfăşurare avem un proiect câştigat pe Ordonanţa 28, adică din bani guvernamentali obţinuţi pentru modernizarea lui DC 117, Crăciuneasa-Cerişor, lucrare din care mai avem de executat circa un sfert, fiind cuprinsă într-un contract multianual de investiţii. Având o comunitate mică, sub 2.000 de locuitori, noile axe de finanţare europeană nu ne vor avantaja mai deloc. Aşa că aşteptăm să vedem ce putem obţine prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea ţara Haţegului – ţinutul Pădurenilor. Vom mai depune programe pentru modernizarea drumurilor agricole (un milion de euro) şi forestiere (tot un milion de euro). Dosarele sunt pregătite, necesitând doar câteva autorizaţii. Când ajungem în posesia acestora, documentaţiile vor fi apte pentru depunere“, susţine primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto). Edilul a mai amintit de asfaltarea drumului comunal DC 116, pentru care se va accesa ajutor financiar guvernamental, primăria neîncadrându-se în noile prevederi ale Uniunii Europene.