Actualitate

Bujoara, văcuța norocoasă salvata de pompieri

Ce au făcut colegii noștri brădeni de Sfântul Andrei?, informeaza pompierii hunedoreni.
“De cum s-a luminat de ziuă, au început operațiunea de salvare a Bujoarei. Văcuța rătăcită pe un versant abrupt și împădurit din apropierea unui sat de munte, a căzut într-o prăpastie, la o adâncime de aproape 30 metri. Cei nouă pompieri au găsit-o pe Bujoara speriată și agitată, cum era de așteptat, după o asemenea experiență.
Și pentru că situația s-a dovedit a fi foarte dificilă, doi alpiniști militari din cadrul Detașamentului Deva și un tehnician veterinar au ajuns degrabă în ajutor. Apoi, cu toții s-au pus pe treabă. Au improvizat un gard de protecție din câțiva stâlpi de lemn, furtunuri și corzi de salvare, s-au folosit de sistemul de scripeți al alpiniștilor și nu s-au lăsat până când nu au văzut văcuța în siguranță, pe poteca ce ducea înspre grajdul ei.
Chiar dacă intervenția a durat 5 ore și a presupus mult efort, salvatorii, mulțumiți de reușita operațiunii, au găsit puterea de a face și o glumă… I-au cerut Bujoarei câte un pahar de lapte, pentru dimineață, când vor ieși din tură !”, au anuntat cei de la ISU Hunedoara.
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago