Bulina albă, 5.07.2016
Traian Berbeceanu, comisar şef de poliţie
Pentru că a câştigat bătălia din instanţă cu cei care au încercat să-l scoată definitiv din profesia de poliţist şi să-l înfunde şi în puşcărie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie achitându-l de toate acuzaţiile în dosarul judecat împreună cu acuzatorii săi.
L-a scapat Kovesi ca altfel lua si el vreo 5 ani de puscarie.
Așa este. Codruța conduce tot. Până și vremea este la cheremul ei. Păcat că unii au gămălii în loc de creier.
Ăsta nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase…
Curat murdar, nene Iancule!
S-a băgat în noroi, s-a dat cu porcii şi acum a ieşit mai alb ca o mireasă!