Bulzeştii de Sus: speranţe în funcţie de posibilităţi
Bulzeştii de Sus este localitatea în care transportul în comun a încetat să existe, cel mai apropiat medic de familie se află în comuna vecină, Baia de Criş, iar speranţele conducerii locale nu pot fi decât realiste. Însă sunt şi unele lucruri care nu s-au schimbat.
„Nici gând de taxe majorate în 2021, în ciuda faptului că se aplică legea Munţilor Apuseni ce prevede o grilă de impozitare la jumătate din valoarea sa normală. Tocmai pentru a veni în sprijinul oamenilor din satele aparţinătoare. Am aplicat rata inflaţiei şi cam atât. Cetăţenii plătesc din timp, nu ne crează dificultăţi şi restanţe, dar suma cu care ne alegem la buget nu atinge 50.000 de lei pe an. Abia supravieţuim. Calcule nu are rost să mai facem. Sperăm doar ca alocările ce urmează să le primim să fie unele care să ne lase să funcţionăm, să nu ne ameninţe că ajungem să punem lacătul pe primărie. Anul trecut au fost de bun simţ, ceea ce ne dorim şi pentru 2021(…). Am întâmpinat neajunsuri la plăţile pentru persoanele cu handicap şi însoţitori, au fost întârzieri pe parcului lui 2020, dar până la urmă ni s-au dat sumele de la bugetul de stat şi am putut să le dăm drepturile băneşti celor în cauză. Visăm la un singur lucru: să continuie Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), fără de care nu putem înainta nimic în domeniul investiţiilor. Suntem sub 2.000 de locuitori, aşa că nu ne încadrăm să accesăm fonduri europene, deci ne rămâne singura gură de exigen axa guvernamentală. Am pregătit studiile de fezabilitate pentru modernizare prin asfaltare a două drumuri, unul ce duce către satul Ruseşti şi altul spre Stănculeşti. Fără drumuri bune, suntem morţi pe jumătate şi uitaţi de lume”, a afirmat Mirel Suba (foto), primarul comunei Bulzeştii de Sus.
Acesta a mai amintit de lipsa microbuzelor care să le asigure celor de aici transportul către cel mai apropiat oraş, Brad, ori la medicul de familie la care sunt înscrişi majoritatea şi care activează la cabinetul din Baia de Criş. ,,Daca este vreo urgenţă medicală, apelăm la Salvare, iar dacă cineva are de cumpărat medicamente sau orice e necesar, fie merge cu taxiul (dacă îşi permite), fie apelează la bunăvoinţa vreunui cunoscut. Altfel, se stă acasă. Ce mă deranjează foarte tare e că au oprit şcoala. Le-am cumpărat elevilor cu bani de la primărie tablete electronice pentru a urma cursurile online (am achiţionat inclusiv pentru consilierii locali, în caz de forţă majoră să putem comunica) pentru că dacă ne lăsam în baza celor de la minister, copilaşii nici acum nu aveau nimic. (…) Statul ar trebui să le asigure măcar conexiune la Internet. Măcar atât. Ca să aibă semnal, bieţii copii iau drumul dealurilor. E bine oare? ”, a mai arătat primarul.
Da da ….. si laptopuri de 7500 lei bucata pentru primarie …. pentru astea se gasesc bani….