Burse mai mari pentru elevii din Hunedoara
Începând din semestrul II al anului şcolar 2021 – 2022, Primăria municipiului Hunedoara va acorda bursele şcolare mai mari. Astfel, bugetul alocat va fi dublat, de la 1.284.120 de lei la 2.582.700 de lei.
La ora actuală, Primăria Hunedoara plăteşte burse şcolare pentru 2.058 de elevi (25 la sută din totalul copiilor şi adolescenţilor care învaţă la unităţi şcolare din municipiu). Acelaşi număr de beneficiari ai burselor şcolare se va menţine şi în semestrul II al acestui an şcolar.Astfel, o bursă de performanţă nu va mai fi de 170 de lei, cât este acum, ci de 500 de lei pe lună. O bursă de merit va creşte de la 160 la 200 de lei, o bursă de studiu – de la 140 la 150 pe lună, iar cuantumul unei burse sociale va fi majorat de la 120 la 200 de lei pe lună. Din totalul burselor achitate de Primăria Hunedoara, cele mai multe, 1.308, reprezintă burse de merit, bursele de studiu fiind acordate pentru 77 de copii, iar cele sociale pentru 672 de elevi.
„Primăria Hunedoara a plătit, în cuantum mult mai mare decât minimul legal, exclusiv din bugetul local, burse şcolare încă din 2016 – 2017, iar rezultatele nu au întârziat să apară: a crescut considerabil numărul elevilor care au învăţat mai bine şi acum iau burse de merit. Indiferent dacă Guvernul se va ţine sau nu de cuvânt, noi vom plăti bursele şcolare în cuantumul lor majorat. Aşa am făcut şi-n perioada 2016 – 2021, aşa vom face şi de acum încolo. Nu ne permitem să ne jucăm cu bănuţii meritaţi de copii şi nici cu aşteptările acestora”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu. (A.Năstase)