Actualitate

Ca la grădiniță! Amintiri din copilărie: Liberalii și afișele lor prețioase

Campania electorală și-a deschis deja porțile spre scenă, iar primii artiști își fac apariția cu lamentații ridicole.
Se pare că liberalii sunt liderii în această cursă a victimizării, mai ceva ca niște copii care și-au pierdut jucăria preferată. Can­di­datul lor la președinția Consiliului Județean Hunedoara, Călin Marian, se plânge în mediul on-line că afișele sale sunt van­da­lizate, arătând cu degetul spre Laurențiu Nistor. De parcă Nistor, care se îndreaptă spre o victorie la scor record, ar avea timp și interes să se ocupe personal de fiecare afiș rupt de pe panouri!
Într-un clip postat pe rețelele de socia­lizare, fostul prefect face aceste acuzații fără a specifica locul exact al incidentului, probabil ca să țină publicul în suspans. În același timp, mergând pe drumurile jude­țului, parcă nu putem să nu observăm că panourile arată destul de bine, iar afișele, deși rare, sunt la locul lor.
Acum, stăm și ne întrebăm, dacă nu cumva harnicii liberali, care stau de veghe 24 de ore 24, nu sunt tocmai ei cei care își rup singuri afișele și dau vina pe celelalte echipe de campanie. Asta doar din dorința de a atrage atenția asupra lor! Sau dorm în post și nu sunt atenți la ce se întâmplă cu panotajul, de le dispar afișele de sub nas!
Lăsând gluma la o parte, este trist să constatăm că, în 2024, există politicieni care îmbrățișează discursuri demne de anii 90, când vandalizarea afișelor era, într-adevăr, sport național. Poate ar trebui ca cineva să-i trezească și să le explice, de fapt, ce în­seamnă cu adevărat o campanie elec­torală.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

16 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

16 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

16 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

16 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

16 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

16 ore ago