Categories: Actualitate

Cabanierii din staţiunile montane, instruiţi de pompieri

Adriana Clej

Câteva zeci de cabanieri şi proprietari de pensiuni din staţiunile montane Straja şi Râuşor au participat la întâlniri organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, invitaţi fiind şi reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Hunedoara şi ai Serviciului Salvamont Hunedoara.

Temele au avut un subiect de interes pentru cabanierii din staţiuni, precum cadrul legislativ privind avizarea-autorizarea unităţilor de primire a turiştilor, dar şi problemele şi neajunsurile, din punct de vedere al securităţii în cazul incendiilor, ce pot apărea pe timpul exploatării instalaţiilor de încălzire sau aparatelor electrice.
Sărbătorile se apropie şi pompierii au avut recomandări şi cu privire la utilizarea artificiilor şi lampioanelor. S-a vorbit şi de căile de acces, a căror suprafaţă este diminuată de autoturismele parcate, dar şi de situaţia surselor de apă ce pot fi disponibile pentru stingerea eventualelor incendii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

13 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

13 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

13 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

13 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

14 ore ago