Cabinet de avocatură prădat de hoţi
Doi indivizi au spart mai multe societăţi comerciale de pe raza municipiului Lupeni, de unde au sustras bunuri, creând un prejudiciu serios. Ultima lovitură a fost la un cabinet de avocatură de pe raza localităţii, de unde au furat bunuri de 37.000 de lei. Cei doi hoţi au fost prinşi de poliţişti şi acum vor răspunde în faţa procurorilor, fiind acuzaţi de furt calificat. „Cei doi au dat spargeri la mai multe societăţi pe parcursul anului 2012, iar ultima spargere au comis-o în anul 2013. La un cabinet de avocatură au furat un calculator, dar şi bunuri de 37.000 de lei. Au fost prinşi şi duşi astăzi (n.r. marţi) la instanţă pentru mandat de arestare preventivă”, a declarat comisarul Dan Mocanu, şeful Poliţiei Lupeni. (M.Gânju)