Categories: EvenimentFlash

Trasee turistice din Retezat închise din cauza a sute de oi moarte

Sute de oi au fost omorâte de urşi şi trăsnet, în Retezat, iar leşurile lor nu pot fi coborâte din masiv. Pentru că se află în apropiere de un traseu turistic, autorităţile au hotărât să închidă zona temporar.
Prefectura Hunedoara a fost informată de reprezentanţii Administraţiei Parcului Naţional Retezat cu privire la faptul că în două locuri din munţii Retezat – stâna Dăgşanu şi stâna Pleşa – au fost descoperite leşurile mai multor oi, mioarele fiind omorâte de urşi, iar altele lovite de trăsnet. Autorităţile au format o echipă în care au fost cuprinşi jandarmi montani, salvamontişti, specialişti de la Direcţia Silvică Hunedoara ori Agenţia pentru Protecţia Mediului, dar şi de la Administraţia Parcului Naţional Retezat. Aceştia au mers la faţa locului  pentru a evalua situaţia şi au stabilit că oile aparţin unei asociaţii composesorale din localitatea Pianu de Sus. Ciobanii au declarat, că în timp ce se întorceau cu oile de la păscut, din zona Scocul Drăgşanului, în condiţii de ceaţă şi vizibilitate redusă, turma de oi a fost atacată de un urs, iar animalele s-au speriat şi au căzut într-o vale. Circa 400 de mioare au murit după ce s-au călcat în picioare de teama urşilor. ”Ciobanii au reuşit să recupereze în jur de 100 de oi, dintre cele căzute în râpă. (…)
În fapt, echipa mixtă deplasată în teren a constatat faptul că într-o vale, fără apă, abruptă, cu vegetaţie abundentă de jneapăn se aflau leşurile oilor. Cadavrele se află la o distanţă de aproximativ 300 m faţă de traseul montan Drăgşanu – Moara Dracilor – Vf. Piule. Valea este greu accesibilă, iar multe dintre cadavre au fost târâte în jnepeniş de către urşi”, a declarat Nicolae Răducu, din cadrul IJJ Hunedoara. Echipa a mers mai apoi şi la stâna din zona Pleşa, unde o altă turmă a fost trăsnită, iar 200 de mioare au murit. Cadavrele animalelor nu pot fi coborâte din masiv, din cauza zonei greu accesibile. ”Opiniile exprimate de specialiştii Agenţiei de Protecţie a Mediului au arătat că este interzisă intervenţia umană pentru dezinsecţia zonei unde se află cadavrele oilor trăsnite, în zona stânei Pleşa, întrucât aceasta se află în zona cu regim special a Parcului Naţional Retezat. Având în vedere aspectele prezentate şi propunerile specialiştilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât ca zona respectivă să fie ecarisată în mod natural şi a aprobat propunerea Administraţiei PNR ca traseul turistic Pârâul Pleşii – Vf. Pleşa – Vf. Piula – Cabana Buta să fie închis temporar pentru protejarea turiştilor”, mai spune sursa citată.
Jandarmii montani şi salvamontiştii vor informa turiştii care au în plan să facă traseele montane din zonele în care se află cadavrele animalelor, atât în mod direct cât şi prin montarea unor panouri de avertizare şi informare. (M. Gânju)Opiniile exprimate de specialiştii Agenţiei de Protecţie a Mediului au arătat că este interzisă intervenţia umană pentru dezinsecţia zonei unde se află cadavrele oilor trăznite, în zona stânei Pleşa, întrucât aceasta se află în zona cu regim special a Parcului Naţional Retezat. Având în vedere aspectele prezentate şi propunerile specialiştilor, CJSU a hotărât ca zona respectivă să fie ecarisată în mod natural şi a aprobat propunerea Administraţiei PNR ca traseul turistic Pârâul Pleşii – Vf. Pleşa – Vf. Piula – Cabana Buta să fie închis temporar pentru protejarea turiştilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago