Cadavrul pescarului din localitatea Ghelari, care s-a înecat miercuri în lacul Cinciș a fost găsit de scafandrii pompieri, vineri după amiaza, după trei zile de căutări.
Potrivit precizărilor locotenent-colonelului Mihai Dorobăț, de la ISU Hunedoara, cadavrul bărbatului a fost găsit de scafandriipompieri și adus la suprafață, vineri, în jurul orei 16.00, în apropierea locului în care acesta se înecase. Victima se afla pe fundul lacului, în nămol, iar operațiunea a fost destul de dificilă din cauza condițiilor vitrege și temperaturii scăzute a apei. În zona în care s-a înecat hunedoreanul, adâncimea apei variază între 5 lşi 10 metri.
Bărbatul de 60 de ani, din localitatea Ghelari, a fost dat dispărut miercuri seara, după ce a fost înghițit de apele lacului Cinciș. Acesta se afla la pescuit, împreună cu alți pescari la coada lacului de acumulare, iar la un moment dat undița i s-a agățat de ceva. Bărbatul a intrat în apă pentru a elibera firul, folosindu-se de o cameră de cauciuc, dar aceasta s-a răsturnat cu el. Văzând că bărbatul nu mai iese din apă, pescarii care se aflau pe malul lacului au sunat la 112 pentru a cere ajutor. (Mircea Crivăț)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…