Eveniment

Călătorie cu ghinion pentru 56 de moldoveni

Cristina Ghenea

Dintre cei 22 de pasageri ai autocarului din Chişinău ajunşi la secţiile ortopedie şi chirurgie a spitalelor din Deva şi Hunedoara, doar unul se mai afla ieri internat.
Cei 53 de cetăţeni din Republica Moldova, pasageri ai unui autocar plecat din Chişinău, către Milano, pot spune că au avut o călătorie de coşmar, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat chiar la intersecţia DN7 cu DN66, în apropierea Simeriei. Vinovat de producerea accidentului este chiar şoferul autocarului, Victor R., de 49 de ani, din Chişinău.
Accidentul s-a produs vineri noapte, iar în autocar se aflau 56 de persoane – 53 de pasageri moldoveni şi trei şoferi. Ajuns în dreptul intersecţiei amintite, cel care se afla la volanul autocarului nu a respectat o distanţă corespunzătoare faţă de un autovehicul aflat în faţa sa, iar când a frânat a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe marginea drumului, pe partea dreaptă (foto). Potrivit poliţiştilor, în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
În urma tragediei, 22 de pasageri au fost răniţi, trei dintre aceştia fiind transportaţi, în stare gravă, la spital. Ceilalţi 19 moldoveni aflaţi la bordul autocarului, care au suferit răni mai uşoare, au ajuns şi ei la secţiile Chirurgie şi Ortopedie din spitalele din Deva şi Hunedoara, pentru îngrijiri medicale. Dintre aceştia, ieri, doar un pasager se mai afla încă, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, din Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura