Categories: Actualitate

Călcat în picioare de propriul frate

Doi fraţi din Petroşani, amândoi pensionari, s-au luat la bătaie şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a-i calma. Cei doi vârstnici, unul de 67 de ani şi celălalt de 64, s-au certat, iar mezinul şi-a lovit fratele cu pumnii şi picioarele.

Poliţiştii au constatat că pot emite un ordin de protecţie provizorie împotriva fratelui mai mic, însă victima şi-a iertat fratele şi a refuzat. Totuşi, oamenii legii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie. Poliţia municipiului Petroşani a fost alertată şi de o tânără de 21 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Petroşani, a ameninţat-o. ”Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei, iar în urma completării chestionarului de evaluare a riscului, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de tânăr”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Individul s-a ales şi cu dosar penal pentru ameninţare şi violenţă în familie. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago