Maximilian Gânju
Primul abuz sexual la care a fost suspusă fetița a fost chiar de ziua ei, când împlinea 11 ani. Tatăl vitreg o abuza în boxa unui bloc de trei ori pe săptămână, totul întinzându-se pe durata a doi ani. De fiecare dată o amenința cu bătaia și moartea, iar după ce-și satisfăcea poftele, poate mustrat de conștiință, îi dădea copilei bani, respectiv 5 sau 10 lei.
A dat alarma
Șirul monstruozităților care ar fi fost comise de Ciprian Bena, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, a început în anul 2019, chiar de ziua fetiței concubinei sale cu care trăia de circa 7 ani. Individul de 38 de ani, din Petrila, a susținut în continuare în fața magistraților Tribunalului Hunedoara că nu a comis faptele de care este acuzat. Procurorii susțin în actul de sesizare că inculpatul a întreținut fără consimțământul victimei, prin constrângere și în mod repetat, mai multe acte de natură sexuală (aproximativ 2 ani de 3 ori pe săptămână, fără a se putea stabili cu exactitate dățile, doar caracterul continuat și repetat al acestora) (…) amenințând cu acte de violență și cu moartea și remunerând victima de fiecare dată cu diferite sume de bani pentru ca aceasta să păstreze tăcerea. ”Inculpatul a oprit-o de mai multe ori în uscătoria de la parterul blocului (a cărei ușă o asigura cu cheia), i-a dat pantalonii jos, s-a urcat dezbrăcat pe ea și se freca cu penisul între picioarele ei, în apropierea organului genital, (…) persoana vătămată precizând că dacă îl refuza, inculpatul devenea agresiv și o înjura, precum și faptul că după fiecare act sexual inculpatul o remunera cu diverse sume de bani (5, 10, 15 lei)”, se arată în rechizitoriu. Sora victimei a dat alarma la școală iar consilierul școlar a sesizat autoritățile. Copila i-a relatat că „mi-e frică să cobor pe scări, nu știu, el când e la boxă eu calc încet pe scări ca să nu mă audă .. că dacă mă aude e clar, vine după mine … deci oriunde mă prindea, acolo mă ia la boxă și face ceva cu mine …”. De cealaltă parte, Bena a susținut că declarațiile copilei sunt mincinoase, dar instanța a apreciat că ”temeiurile care au justificat luarea și prelungirea măsurii preventive față de inculpat subzistă și fac în continuare privarea inculpatului de libertate în cadrul celei mai severe măsuri preventive în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal”. Astfel, Tribunalul Hunedoara i-a respins contestația prin care ataca decizia instanței de fond de prelungire a arestului preventiv.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…