Individul din municipiul Deva a fost condamnat pe instanța de fond la o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare pentru șantaj, dar militarul șantajat a făcut apel la sentință.
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, instanță unde persoana vătămată nu și-a detaliat motivele pentru care a atacat sentința arătând doar că vizează atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei. Hunedoreanul a făcut greșeala să se împrumute de la cămătar, iar când n-a mai putut plăti dobânzile pretinse a fost obligat să-i dea contractul locuinței sale, cartea de identitate și chiar legitimația de angajat al MApN. Presiunile făcute de cămătar s-au transformat în amenințări și șantaj, astfel că militarul l-a denunțat pe individ. Cămătarul nu a recunoscut șantajaul și le-a spus magistraților că legitimația de serviciu a militarului a rămas la el garanție în vederea recuperării sumelor împrumutate. Ulterior, în cursul judecății, a recunoscut în integralitate faptele pentru care a fost trimis în judecată. (M.Gânju)
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…