Politica si administratie

Căminul cultural din Băiţa va intra în reabilitare

Magdalena Şerban

În baza unui proiect european accesat şi câştigat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), comunitatea din Băiţa va avea un cămin cultural modern, valoarea investiţiei ajungând la 150.000 de euro.

„Am semnat contractul de finanţare şi urmează să organizăm licitaţia. Vom înlocui acoperişul, vom reabilita partea exterioară, iar la interior vom zugrăvi, vom monta centrală termică pe lemne (momentan avem un sistem ineficient, care generează consum mare de energie electrică şi dă puţină căldură), plus alte lucrări ce se impun. De asemenea, am prevăzut oficiu de bucătărie, grupuri sanitare, dotări, iar din bugetul propriu vom face o terasă, cheltuiala neintrând în proiect, din pricină că nu era considerată eligibilă. Lăcaşul nu a mai fost reabilitat de circa 14-15 ani. Atunci am făcut astfel de lucrări. Ca orice lucru, se învecheşte şi se deteriorează. Fiind satul principal, e bine să avem un cămin aliniat cerinţelor anului în care ne aflăm. Până la urmă, trebuie să ne gândim că va fi folosit, din nou, cel puţin 15 ani până va necesita noi intervenţii. Este locul în care oamenii pot să se bucure de evenimente sau poate să-şi organizeze evenimente, fiindu-le pus la dispoziţie atunci când îl solicită. Mă bucur că am reuşit să facem asta din bani europeni nerambursabili”, a spus primarul din Băiţa, Damian Diniş (foto). De altfel, acesta este unul dintre primarii fruntaşi în atragerea de fonduri guvernamentale sau de la UE.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago