Camion lovit de tren la Călan
Oana Mihnea
Ieri după-amiază, la trecerea de cale ferată din zona Călan Băi, a avut loc un impact între un camion încărcat cu pietriş şi un tren de persoane.
Şoferul camionului a ignorat semnalele luminoase şi s-a angajat să traverseze calea ferată, moment în care a fost surprins şi izbit de tren. Potrivit informaţiilor furnizate de maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, la faţa locului s-a deplasat ambulanţa de tip C1 cu medic, pentru a-i acorda îngrijirile necesare, dar din fericire, şoferul nu a suferit leziuni majore, motiv pentru care a semnat pe proprie răspundere că nu acceptă să fie transportat la spital. Camionul a fost tractat de pe şine, iar cele 30 de persoane care se aflau în tren au ales alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinaţie, întrucât acesta a deraiat în urma impactului. Nici un călător nu a fost rănit. Şoferul camionului a rămas fără permis pentru 90 de zile.