Campanie de vaccinare la nivel național susținută de sportivi
Zeci de campioni olimpici, mondiali şi europeni, printre care Ana-Maria Popescu, Elisabeta Lipă, Camelia Potec, Ancuţa Bodnar sau Simona Radiş, s-au alăturat campaniei iniţiate de Ministerul Tineretului şi Sportului care are drept scop conştientizarea nevoii de vaccinare împotriva COVID-19 în rândul populaţiei României.
„Singura soluție”
„Vrem să dăm o mână de ajutor ţării şi să încercăm să salvăm nişte vieţi. Este o situaţie gravă astăzi în România din păcate, foarte multe persoane au decedat şi foarte mulţi urmează să moară. Avem nişte cifre foarte sumbre şi acest lucru confirmă faptul că vaccinul este singura soluţie de a scăpa de această pandemie. Astăzi asistăm la deschiderea unei campanii umanitare şi de solidaritate a sportivilor, companie care se va numi ‘Campioni pentru viaţă’. Noi ne-am vaccinat, noi credem că este singura soluţie . Mă bucur că la această iniţiativă a Ministerului Tineretului şi Sportului s-au alăturat atât de mulţi campioni din toate sporturile, imediat au înţeles mesajul nostru de a încerca să salvăm vieţi, aceasta este deviza acestei campanie. Dacă reuşim să salvăm câteva vieţii în urma acestei campanii, înseamnă că putem spune că suntem câştigători”, a afirmat într-o conferinţă de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak (foto).
Se face gratuit
Până în prezent, s-au alăturat campaniei prin realizarea unor clipuri de conştientizare a vaccinării Gabriela Szabo (atletism), Doina Melinte (atletism), Ana-Maria Popescu (scrimă), Victor Hănescu (tenis de câmp), Eva Tofalvi (biatlon), Robert Glinţă (nataţie), Bernadette Szocs (tenis de masă), Marian Drăgulescu (gimnastică), Florin Bratu (fotbal), Lucian Sânmărtean (fotbal), Marius Niculae (fotbal), Alexandru Gordaş (rugby), Tudor Boldor (rugby), Constantin Pristăviţa (rugby) şi Vasile Bălan (rugby), şi urmează să transmită mesaje similare în cadrul campaniei „Campioni pentru viaţă” Elisabeta Lipă (canotaj), Camelia Potec (nataţie), Elizabeta Samara, (tenis de masă), Daniela Dodean Monteiro (tenis de masă), Adina Diaconu (tenis de masă), Ovidiu Ionescu (tenis de masă), Gina Gogean, (gimnastică), Nicoleta Ancuţa Bodnar (canotaj), Simona Radiş (canotaj), Marius Vasile Cozmiuc (canotaj), Ciprian Tudosă (canotaj), Mihăiţă Vasile Ţigănescu (canotaj), Mugurel Vasile Semciuc (canotaj), Ştefan Constantin Berariu (canotaj), Cosmin Pascari (canotaj), Bogdan Lobonţ (fotbal), Simona Amânar (gimnastică), Adrian Şulcă (judo) şi Loredana Ohâi (judo).
Promovarea campaniei se va derula în întregime cu titlu gratuit, atât din partea sportivilor, cât şi a platformelor media care se vor alătura acestui demers.