În cursul zilei de marţi, a avut loc o videoconferinţă organizată de către UEFA, pe tema pandemiei de coronavirus. La această întrunire virtuală au luat parte preşedinţii celor 55 de federaţii naţionale europene, un reprezentant al sindicatului jucătorilor, FIFPRO, precum şi conducerile European Club Association şi The European Leagues.
Aşa cum era de aşteptat, având în vedere criza cu care se confruntă întreaga Europă şi în special Italia, oficialii UEFA au decis ca turneul final să se amâne cu un an.
Astfel, Campionatul European ce trebuia să se desfăşoare în această vară a fost programat pentru perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 şi va fi pentru prima dată în istorie când se va disputa într-un an impar.
Decizia vine şi în sprijinul campionatelor din Europa, suspendate din cauza coronavirusului. Amânarea Campionatului European le permite competiţiilor interne şi internaţionale să îşi încheie sezoanele, într-un ritm relativ normal. Vom reveni cu alte amănunte în numerele noastre viitoare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…