Marţi, au debutat pe Arena Stozice din Ljublijana întrecerile cei de a XI-a ediţii a Campionatului European de Futsal, competiţie care reuneşte 16 echipe printre care şi România. Primele partide disputate au oferit şi primele surprize, ambele jocuri încheindu-se la egalitate.
În primul joc contând pentru grupa A, Slovenia a încheiat la egalitate 2-2 (2-1) cu Serbia, golurile fiind marcate de Fetic (min.4) şi Vhrovec (min. 15) pentru sloveni respectiv Ramic (min.18) şi Tomic (min.40) pentru echipa din Serbia.
În grupa B, Rusia, una dintre pretendente la o medalie, a întâlnit Polonia. Jocul a fost echilibrat până în minutul 36, când Chishkala a reuşit să deschidă scorul pentru ruşi. Polonezii au dat o replică bună şi în ultimul minut al partidei au reuşit egalarea prin Kubik.
Aseară de la ora 19, România a jucat în compania Portugaliei, echipă considerată de către specialişti drept cea mai puternică de la acest turneu. Partida a contat pentru grupa C, iar mai târziu, după închiderea ediţei noastre, Spania a întâlnit Franţa într-o partidă contând pentru grupa D.
Astăzi, joi sunt programate partidele Polonia- Kazahstan (ora 19, ora Bucureştiului) şi Serbia-Italia (ora 21.45), iar pe 2 februarie, de la ora 19, Franţa întâlneşte echipa din Azerbaijan şi de la 21.45 România joacă cu Ucraina.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…