Competiția europeană a reunit sportive din 15 țări, fără a fi prezente delegațiile din țările care au tradiție în această disciplină sportive, care au preferat să privească lupta pentru medalii din fața televizorului, fără a se expune la virusul pandemic care a stopat multe competiții sportive.
În aceste condiții, întrecerile de la Mercin au oferit posibilitatea unor sportive să urce pe podiumul de premiere după evoluții interesante, spectaculoase și apreciate de către cei care cunosc fenomenul, deși sunt și persoane care critică sau nu apreciază rezultatele înregistrate.
Echipa României a dominat competiția la junioare
Pentru delegația României marea surpriză a oferit-o echipa de gimnastică junioare, alcătuită din sportivele Ana Maria Bărbosu, Mara Ceplinschi, Iulia Trestianu, Andreea Preda și Ana Turcu, care a reușit o mare performanță la ediția din acest an a Campionatelor Europene cucerind medalia de aur și titlul de campioane europene cu un total de 156.463 puncte, urmate în clasament de Ucraina, cu 145.995 puncte și Ungaria cu 143.428 puncte.
Mai mult Ana Maria Bărbosu (foto stânga) s-a impus fără drept de apel la individual compus ,unde a cucerit medalia de aur, fiind declarată noua campioană europeană de junioare cu un total de 54.499 puncte, ea fiind urmată de colega ei, Maria Ceplinschi, cu 50.499 puncte și Daniela Batrona (Ucraina), cu 49.832 puncte.
Remarcabil pentru Ana Maria Bărbosu este faptul că ea a cucerit, ieri, medaliile de aur la toate cele patru finale pe aparate, sărituri, paralele, bârnă și sol, confirmând astfel că ea este, într-adevăr, campioana absolută a Europei. În finalele de ieri, au mai cucerit medalii la întrecerea junioarelor Maria Ceplinschi, argint la sol, și Andreea Preda, bronz la bârnă.
Reamintim că echipa de junioare a României se pregătește în Centrul Olimpic de la Deva cu antrenorii Lucian Sandu, Gina Gogean-Groza, Cristinel Micu și Cătălin Meran, cărora le adresăm și pe această cale felicitări pentru succesul remarcabil înregistrat la Mercin.
Senioarele au ratat medalia de aur pe echipe
În competiția senioarelor, echipa României alcătuită din gimnastele Larisa Iordache, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Antonia Duță și Daniela Trică, a ratat posibilitatea de a cuceri o medalie de aur, clasându-se pe locul secund al podiumului, cu totalul de 154.496 puncte, fiind devansată de formația din Ucraina. Rezultatul a venit și ca urmare a unor ratări din partea gimnastelor noastre, ceea ce a tras mult echipa în jos, deși veterana Larisa Iordache (foto dreapta), revenită în echipă după o întrerupere a activității competiționale timp de trei ani, a încercat să suplinească slaba prestație a coleglor ei de echipă, dar a fost prea puțin pentru aceste întreceri.
Duminică în finalele pe aparate ale senioarelor, Larisa Iordache a fost prezentă la toate cele patru aparate, sărituri, paralele, bârnă, sol, Ioana Stănciulescu la sărituri, Silvia Sfiringu la bârnă și Antonia Duță la sol.
Larisa a câștigat o binemeritată medialie de aur la bârnă (notată cu 14.000 puncte), o medalie de aur la sol, cu o execuție spectaculoasă (notată cu 13.450), după ce a fost depusă o contestație de către delegația României și nota inițială a fost recalculată. Larisa mai aduce la palmaresul delegației de la Mercin o medalie de argint la sărituri (13,875 puncte) și un loc IV (13.250 puncte ) la paralele. Silvia Sfiringu a cucerit o nesperată medalie de argint la bârnă (13.800 puncte), iar Antonia Duță a ocupat locul IV la sol, la fel ca și Ioana Stănciulescu în finala de la sărituri. Vom reveni cu alte amănunte în numerele viitoare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…