Echipa feminină de gimnastică artistică a României a încheiat concursul de calificare de la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Stuttgart pe locul 22 din 24 posibile, ratând astfel calificarea pentru Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo.
Echipa avându-le în componenţă pe Denisa Golgotă, Ioana Crişan, Maria Holbură, Carmen Ghiciuc, Ana Maria Puiu şi Maria Pană, a concurat în prima zi în calificările din Germania şi a totalizat 151.895 puncte, insuficient pentru a obţine biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este pentru a doua oară când se ratează acest obiectiv, lucru care dovedeşte că şi această disciplină sportivă trece printr-o situaţie dificilă de mai mulţi ani.
Menţionăm că alături de echipele din Statele Unite ale Americii, Rusia şi China, calificate încă de anul trecut, li s-au adăugat acum pe tabloul olimpic Franţa, Canada, Olanda, Marea Britanie, Italia, Germania, Belgia, Japonia şi Spania.
Ne putem consola cu faptul că vom avea totuşi o gimnastă calificată individual la Olimpiada de la Tokyo, graţiei evoluţiei curate pe toate cele patru aparate. Maria Holbură, reprezentantă a clubului din Constanţa, cea care îndeplinit criteriile olimpice şi astfel va face parte la anul din delegaţia României, a avut la individual compus un total de 50.632 puncte, în timp ce lidera echipei Denisa Golgotă a ratat la bârnă şi sol.
Indiferent care sunt explicaţiile pentru acest nou eşec al naţionalei feminine care a ratat din nou calificarea la o ediţie a Jocurilor Olimpice (lucru de altfel previzibil după ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale, unde gimnastele noastre au ratat la elemente simple), credem că e nevoie de o intervenţie imediată a forului de specialitate pentru a se produce, cel puţin, până se mai poate, o schimbare a mentalităţii celor care spun că… se poate şi aşa. Sau că sistemul e de vină.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…