După ce în această vară s-a disputat ediţia inaugurală a campionatului municipal de minifotbal pentru old-boys din Deva, la finalul acestei luni va demara ediţia cu numărul doi. Întrecerea se va desfăşura la baza sportivă Realsport, condiţia principală fiind ca jucătorii să aibă minimum 38 de ani.
Aurul Brad, cea mai bună în primul sezon
Primul campionat devean de minifotbal pentru old-boys a fost adjudecat de Aurul Brad (foto), echipă care a fost urmată în clasament de West Land şi City Taxi Old. Ultima etapă a primei ediţii s-a desfăşurat în 2 septembrie, iar în 30 septembrie va începe cea de-a doua ediţie. Cel puţin 10 echipe sunt aşteptate să participe, campionatul urmând să se desfăşoare tur-retur.
Campioana va participa la turneul final naţional
Echipele vor fi formate din jucători cu vârsta minimă de 38 de ani împliniţi, iar durata unei reprize va fi de 20 de minute. Organizatorii oferă la final premii constând în cupe, diplome, echipament sportiv şi câte o ladă cu bere fiecărei echipe.
Campioana celei de-a doua ediţii a întrecerii de minifotbal pentru old-boys din Deva va participa la turneul final al campionatului naţional, organizat de Federaţia Română de Minifotbal.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…