Campioni la fotbal universitar
Echipa de fotbal Universitatea Petroşani, pregătită de Ionuţ Stelescu, a cucerit, în week-end, la Timişoara, titlul de campioană universitară a României. Jucătorul „studenţilor” Silviu Afrem a fost declarat golgheterul acestei competiţii, cu cinci goluri marcate. Pentru că a fost prezentă la această întrecere, echipa Universitatea Petroşani şi-a amânat partida din campionatul Ligii a IV-a, cu Metalul Crişcior.