Categories: Sport

Campionii fotbalului juvenil

Ciprian Marinuţ

Echipele clubului sportiv RealSport Deva au câştigat titlurile de campioane judeţene la juniori C şi Juniori D în sezonul 2009-2010, recent încheiat, şi vor reprezenta judeţul Hunedoara la turneul zonal.

Valoarea învinge „manevrele”

Echipa de juniori C a C.S. RealSport Deva, antrenată de Raul Spătaru, s-a descurcat aproape perfect în faţa adversarilor din teren, însă a avut de furcă cu cei care au încercat să manevreze în culise. Devenii au avut victorii pe linie în turul campionatului şi au fost lideri cu maximum de puncte. Returul a fost însă mai complicat. RealSport a fost învinsă, acasă, pe bună dreptate, de FC Hunedoara şi la masa verde de Universitatea Petroşani (în deplasare), în urma unui meci cu cântec, la care devenii s-au retras de pe teren, din cauza arbitrajului. Totuşi, în ciuda acestor paşi greşiţi, RealSport a devenit campioană, deoarece Universitatea Petroşani, principala rivală, s-a împiedicat de mai multe ori. „Avem mulţi jucători talentaţi şi valoroşi şi cred că meritam titlul. Vlad Mădăraş cochetează cu lotul naţional, iar Cristian Simionov este în vederile antrenorilor de la Academia Gică Hagi. Era nedrept să câştige alţii campionatul, întrucât noi am fost cei mai buni”, a spus Raul Spătaru. Ca o curiozitate, din această echipă fac parte două perechi de fraţi gemeni, Florin şi Mihai Olariu şi Răzvan şi Sergiu Marian, toţi jucători foarte talentaţi.

Omogenitatea, cheia succesului

Grupa de juniori D a RealSport aproape că a defilat în campionat. Devenii au câştigat tot, cu excepţia a două meciuri egale şi a unui eşec cu Jiul Petroşani, ocupanta locului secund. Antrenorul Sorin Cimpoca crede că secretul succesului echipei sale este omogenitatea. „Majoritatea componenţilor echipei au început fotbalul împreună acum trei-patru ani, iar cei mai noi veniţi au şi ei doi-trei ani în lot. Există astfel, relaţii de joc bine închegate şi chiar legături de prietenie între jucători. În plus, pe toate posturile avem sportivi competitivi. Campionatul a fost decis practic de eşecul Jiului în partida cu Minerul Lupeni, întrucât în meciurile directe dintre noi şi ei, victoriile au fost împărţite”, a spus Sorin Cimpoca.

Lotul echipei de juniori C (născuţi în 1995 şi mai tineri): Adrian Luca, Ionel Delibaşa – portari; Daniel Muste, Dorinel Bobora, Mihai Bobora, Florin Olariu, Mihai Olariu, Cosmin Ciumaşu, Răzvan Marian, Sergiu Marian, Flavius Pîrva, Cristian Simionov, Andrei Drăgoiu, Flavius Stoica, Cristian Varga, Raul Luca, Vlad Mădăraş, Lucian Făluţă, Ştefan Budecan – jucători de câmp. Antrenor – Raul Spătaru.

Lotul echipei de juniori D (născuţi în 1997 şi mai tineri): Cătălin Crăciun – portar; Alexandru Lupaş, Bogdan Florescu, Vlad Totoi, Bogdan Moldovan, Laurenţiu Belei, Bogdan Ionicescu, Cosmin Bîrnoi, Adrian Nan, Erwin Budriş, Valentin Grigore, Alexandru Topor, Daniel Căprar – jucători de câmp. Antrenor – Sorin Cimpoca.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago