Campionul crosului
Campionatele Naționale de cros au fost organizate pe un traseu special ales de către organizatori în Stațiunea la Băile Felix. Au participat circa 150 de sportivi înscriși la diferitele categorii de vârstă prevăzute în regulamentul competiției.
Remarcăm evoluția foarte bună a atletului Dorin Andrei Rusu (foto), legitimat la CSM Deva. El a câștigat proba seniorilor cu un timp foarte bun, 31:24.43, adjudecându-și medalia de aur la ediția din acest an a competiției de cros. Urmare a acestui rezultat este posibil ca atletul clubului din Deva să obțină și dreptul de participare la întrecerile balcanice și europene de cros care se vor desfășura în perioada următoare. Dacă el va fi nominalizat de către Federația Română de Atletism ca să participe la aceste competiții, va fi nevoie ca CSM Deva să găsească fondurile necesare. (N.G.)