Actualitate

Canadian stabilit în județul Hunedoara, suspectat de trafic de arme

Acesta ar fi introdus în țară, ilegal, mai multe arme letale de foc și le-a dat unor localnici din zona Hărău. Polițiștii din cadrul I.P.J. Hunedoara – Ser­viciul Arme, Explozivi şi Substan­țe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că unul dintre săteni deține la locuinţa sa din Bârsău o armă de foc letală, tip pistol, de fabricaţie canadiană, împreună cu muniţie aferentă, deşi nu este de­ţinător legal de arme.

Nu au avut suficiente probe
Un alt localnic deținea ilegal o armă letală de vânătoare, cu muniţie afe­ren­tă, de fabricaţie canadiană, achetatorii presupunând că ambele arme letale au fost introduse ilegal în ţară din Canada de către cetăţeanul româno-ca­nadian. Cei doi hunedoreni au re­cu­noscut că au deținut ilegal armele, dar au susținut că l-au luat din târg de la persoane necunoscute. Cum n-au fost suficiente probe care să-l incrimineze pe canadian, procurorii au dispus cla­sa­rea dosarului atât în privința ca­na­dianului cât și în cazul celor doi hu­nedoreni. (M.Gânju).

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Marcel Ciolacu lansează acuzații grave la adresa lui Victor Ponta: Ai făcut grămezi de bani ca și consilier pentru alte țăriMarcel Ciolacu lansează acuzații grave la adresa lui Victor Ponta: Ai făcut grămezi de bani ca și consilier pentru alte țări

Marcel Ciolacu lansează acuzații grave la adresa lui Victor Ponta: Ai făcut grămezi de bani ca și consilier pentru alte țări

Autor: Lucian Negrea, Reporter Sursa foto: Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia   Premierul Marcel Ciolacu lansează…

2 zile ago
Ponta, omul care l-a plantat pe Iohannis la CotroceniPonta, omul care l-a plantat pe Iohannis la Cotroceni

Ponta, omul care l-a plantat pe Iohannis la Cotroceni

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent recent în studioul Antena 3 Deva, la emisiunea…

2 zile ago
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zonă și-a fă­cut un plan extrem de ingenios…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să miște lucrurile foarte bine și…

3 zile ago

Bulina neagră

Dorin S., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru constituirea unui…

3 zile ago

Dezaxatul care a dat foc locuinței fostei concubine, condamnat la închisoare cu suspendare

Individul ar fi fost drogat când a co­mis infracțiunea, iar incendiul pro­vo­cat de el putea…

3 zile ago