Categories: Actualitate

Canalizarea, coşul de gunoi al Văii Jiului

Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului a demarat o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la deşeurile menajere care ajung în reţeaua publică de canalizare şi care generează costuri imense pentru Apa Serv. Nu doar operatorul are probleme, ci şi populaţia, pentru că reţelele odată înfundate refulează şi duc la focare de infecţie care pun sănătatea în pericol. Înfundarea cu deşeuri menajere a canalizărilor a fost unul dintre motivele care au dus la inundaţii. Tocmai din această cauză şi numărul intervenţiilor echipelor Apa Serv Valea Jiului la desfundarea canalizărilor este extrem de ridicat.

”Întrebarea este ce nu se aruncă în canalizare, nu ce se aruncă! Găsim de toate în canalizări, se aruncă tot ce se poate. Doar în primele şase luni ale acestui an am avut peste 760 de intervenţii la desfundarea canalizărilor şi numai din cauză că intră obiecte care nu au ce căuta acolo. Am găsit găleţi, oale, haine, orice se poate şi acesta a fost motivul pentru care am pornit campania de informare a populaţiei”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv.
Pentru ca toţi consumatorii să fie informaţi, echipele operatorului de apă şi canal distribuie consumatorilor, pe lângă facturile curente, şi ”fluturaşi” cu informaţii despre acţiunea denumită sugestiv ”Canalizarea NU este coşul tău de gunoi!” (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago