Sorina Popa
Peste 100 de angajaţi ai Primăriei Simeria nu şi-au primit salariile pe luna aprilie, după ce primarul oraşului, Iulius Bedea, a refuzat să semneze documentele de plată din cauză că anumiţi funcţionari din cadrul instituţiei nu-şi duc la îndeplinire sarcinile de serviciu şi blochează astfel activitatea administraţiei locale.
Tot felul de motive
În opinia primarului din Simeria, întârzierile sunt de natură să afecteze interesele cetăţenilor oraşului, motiv pentru care edilul local afirmă că va plăti salariile funcţionarilor atunci când aceştia se vor achita de sarcinile de serviciu primite.”Am considerat că această atitudine la locul de muncă trebuie sancţionată, astfel încât angajaţii primăriei să conştientizeze faptul că pe lângă drepturi au şi obligaţii. Pentru a-i responsabiliza am decis că aşa cum cetăţenii oraşului Simeria au fost nevoiţi să aştepte două săptămâni pentru ca nişte angajaţi să-şi facă treaba, fiind interesaţi doar de salarii, şi angajaţii pot aştepta după salarii până când colegele lor se vor achita de sarcinile de serviciu”, precizează Iulius Bedea.Primarul spune că atunci când va avea documentele solicitate, va semna şi statele de plată ale salariaţilor din instituţie.
Evaluarea angajaților
Totodată, edilul local a transmis că în perioada imediat următoare va solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici o comisie de evaluare a angajaţilor din primărie, pentru a se edifica în ceea ce priveşte competenţele lor. „Îmi cer scuze faţă de toţi angajaţii din primărie care au fost nevoiţi să treacă printr-o astfel de situaţie, generată de cele două angajate, colegele lor, dar din păcate situaţiile excepţionale impun măsuri excepţionale”, a conchis primarul oraşului Simeria.
Pe de altă parte, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, s-a deplasat vineri la sediul Primăriei Simeria pentru a analiza problemele care au condus la refuzul primarului de a semna documentele necesare pentru plata salariilor angajaţilor. În acest context, prefectul a transmis că nu poate accepta ca salariile tuturor funcţionarilor să fie blocate şi că sancţiunile disciplinare trebuie aplicate individual, în baza unei decizii luate de o comisie care analizează situaţia.
„În ultimele zile, este tot mai prezent şi recurent subiectul conform căruia salariaţii nu beneficiază de plata salariilor, din cauza faptului că primarul nu semnează actele necesare. Nu tolerez un astfel de comportament! Legea este lege şi trebuie respectată şi aplicată de către toată lumea! Din punctul meu de vedere, sancţiunile disciplinare trebuie aplicate individual, iar o astfel de decizie se ia de către o comisie înfiinţată expres pentru asta. Aşa ne spune legea şi consider că orice decizie şi acţiune trebuie să fie armonizate cu legea”, a transmis prefectul judeţului Hunedoara.
El a arătat că va dispune trimiterea Corpului de Control al Prefectului la Primăria Simeria pentru a analiza toate documentele care au generat situaţia respectivă. Corpul de Control al Prefectului a mai ajuns la Primăria Simeria în urmă cu câteva luni, iar cei care au făcut verificarea s-au minunat de ce pot face unii salariați ai instituției. Adică își bat joc de cetățeni.
„Poate pentru imagine”
„Problemele din Primăria Simeria sunt cunoscute de Instituția Prefectului de câteva luni și nimeni nu a luat nicio măsură. Le-am expus de nenumărate ori atât în scris cât și verbal. Rezultatul ?
Doar s-au amuzat prin prefectură de incompetența unor angajați din primărie și cam …atât. Era să uit…de multe ori unii angajați din prefectură își făceau cruce de situațiile pe care unii funcționari din Primăria Orașului Simeria le generau la locul de muncă.
Faptul că în această dimineață (n.r.-vineri), la prima oră, prefectul județului, domnul Călin Marian a venit la primărie m-a surprins puțin, mai ales că nu am fost informat în prealabil. A fost decizia domniei sale de a alege o astfel de abordare, o decizie, care din punctul meu de vedere, ridică semne de întrebare privind scopul real al vizitei sale. Tocmai de aceea aș putea crede că intenția prefectului a fost doar una de a-și face imagine”, a adăugat edilul șef al Simeriei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…