Când Europa redeschide minele de cărbune, Garda de Mediu Hunedoara vrea să pună lacătul pe Termocentrala Paroșeni
Sorina Popa
În condițiile în care Uniunea Europeană se adaptează la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia și permite revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune, se pare că în județ, cei de la Garda de Mediu vor cu tot dinadinsul să închidă tot ceea ce mai funcționează încă. Ticăloșenia este cu atât mai mare, cu cât șeful politicii de mediu Green Deal, Frans Timmermans, a spus recent „nu există tabu-uri în această situație. Istoria a luat o altă turnură săptămâna trecută și trebuie să ne adaptăm la această schimbare istorică”.
Afaceriștii vor să cumpere ieftin
După ce ne-au închis Termocentrala Mintia, în condițiile în care energia electrică s-a scumpit enorm, iată că acum vor să închidă, de data asta comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara, și Termocentrala Paroșeni. De ce? Ca să o cumpere ieftin niște afaceriști din zonă. Simplu, nu? De aici întrebarea? De ce cei de la Garda de Mediu nu au făcut o analiză completă, minuțioasă, iar apoi să solicite închiderea obiectivului economic? Vă spunem noi. Pentru că sunt interese de afaceri, iar comisarii se pare că fac jocul acestora.
Dar, iată concret despre ce este vorba.
Recent, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara, Dorel Bretean, a cerut Agenției de Mediu Hunedoara să suspende sau, atenție, să anuleze autorizația integrată de mediu pentru Termocentrala Paroșeni.
Asta, în condițiile în care, pe măsură ce Rusia folosește gazele naturale ca o armă politică, dat fiind că e responsabilă pentru o treime din gazele utilizate în Europa, UE permite revenirea la cărbune. Iar mai multe state membre, printre care Italia și Polonia, au anunțat deja posibila redeschidere a unor centrale electrice pe cărbune. Această decizie este o oportunitate mare pentru România, care are încă zăcăminte uriașe de cărbune, care exploatate, ar duce la atenuarea crizei energetice și la crearea de mii de locuri de muncă.
Ce spune șefa de la Mediu?
Am solicitat șefei Agenției de Mediu Hunedoara, Georgeta Barabaș (medalion), să ne spună ce va face cu cererea celor de la Garda de Mediu de închidere a Termocentralei Paroșeni?
“APM Hunedoara a luat notă, cu maximă îngrijorare, de ușurința cu care GNM a transmis solicitarea de suspendare a autorizației integrate de mediu pentru termocentrala Paroșeni, dar nu va da curs acestei solicitări, pentru că se bazeaza pe constatări superficiale, ale autorității competente pentru inspectie și control. Suspendarea autorizației integrate de mediu atrage implicit și suspendarea activității termocentralei, iar aceasta trebuie să fie ultima sancțiune aplicată unui operator economic și se inițiază doar după ce au fost epuizate toate căile posibile, care să conducă la conformarea activității cu legislația in vigoare. Or, din corespondența transmisă de GNM, nu rezultă că ar fi fost dispuse, cu ocazia controlului, măsuri cu termene, care să conducă la conformarea operatorului, la condițiile din autorizația integrată de mediu.
Mai mult, producția de energie electrică, în condițiile economice actuale reprezintă un domeniu esențial, iar suspendarea acestei activități nici nu poate fi pusă în discuție din motivele enumerate de GNM în solicitarea de suspendare
a autorizației integrate de mediu, transmisă catre APM HD la data de 02.03.2022”, a declarat Georgeta Barabaș, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara.
Așadar, lucrurile sunt clare. Garda de Mediu vrea să închidă termocentrala, iar oamenii să-și piardă locurile de muncă, căldura din case, iar țara să nu mai producă curent, ci să importăm scump.
Totul pe șustache, fără ca aceia care plătim taxe și impozite și muncim cinstit să aflăm ce se întâmplă.