Potrivit reprezentanţilor Serviciului de termoficare Deva, furnizarea agentului termic în municipiu este reglementată de o hotărâre a Consiliului local, care prevede că agentul termic se furnizează în perioada 1 septembrie – 31 mai. Căldura se opreşte automat atunci când media temperaturilor de afară creşte de 15 grade Celsius şi porneşte atunci când temperaturile scad sub 15 grade Celsius. Prin urmare, nu există situaţii în care devenii care beneficiază de agent termic în sistem centralizat să aibă căldură în locuinţe, atunci când afară sunt temperaturi de vară, ne-au precizat reprezentanţii serviciului. În cazul în care persoanele care au căldură în locuinţă după încălzirea vremii şi nu îşi doresc acest lucru îşi pot monta robineţi cu cap termostatic la calorifere. Astfel încât, vor putea să sisteze agentul termic de câte ori vor crede necesar, au subliniat cei de la Serviciul de termoficare Deva. (N.Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…