Când va fi dată în folosință Noua Pediatrie a Spitalului Județean
Noua Secţie de Pediatrie a Spitalului din Deva va fi dată în folosință, anunță conducerea unității sanitare, în apropierea zilei de 1 iunie, când se sărbătorește Ziua Copilului.
Clădirea în care funcționează în prezent Pediatria va fi utilizată pentru birouri și administrație, fiind clădire de patrimoniu. Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Deva, dr. Lucian Miron (medalion), susține că se fac eforturi ca această secție să fie dată în circuit pentru ca micuții și părinții lor să aibă condiții moderne în spital.
Secţia de Pediatrie va funcţiona la etajul al IV-lea în blocul principal al corpului central al spitalului. Suprafaţa este suficientă pentru a asigura o spitalizare în condiţii moderne a micilor pacienţi şi a aparţinătorilor acestora.Structura funcţională a noii secţii s-a realizat pe principiul separării pe trei nuclee, în funcţie de vârsta pacienţilor (0-3 ani, 3-6 ani şi 6-14 ani). Prima grupă va avea 12 paturi, plus tot atâtea paturi pentru însoţitori, grupuri sanitare pentru saloane, cabinete de consultaţii şi tratamente şi un filtru de acces. Pentru a doua grupă de vârstă sunt prevăzute 20 de paturi, plus încă 20 pentru aparţinători, saloane cu grupuri sanitare, cabinete de tratamente şi consultaţii. Grupa 6-14 ani va avea 13 paturi, salon pentru însoţitori, oficiu alimentar şi o sală de mese, cabinete pentru consultaţii şi tratamente. (A.N.)