Cântecul lui Drăgan Muntean va răsuna din nou, la el acasă
Magdalena Șerban
Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică alături de administrațiile publice locale din Bunila și Ghelari organizează în perioada 28-29 august 2021, în satul Poienița Voinii, mai exact pe Dealul Cornetului, ediția cu numărul XL a Festivalului Pădurenilor „Drăgan Muntean”.
In memoriam
Potrivit programului acțiunii, ziua de sâmbătă va debuta în forță, cu o nedee pădurenească ce va lua startul la ora 18:00. Petrecerea va fi asigurată de muzica interpreților de muzică populară Ionică Ivan și Ioan Surdu. Ora 22:00 va aduce un spectaculos foc de tabără la care sunt așteptați toți cei care pe lângă distracție vor să depene amintiri, povești sau chiar să spună bancuri, umorul fiind o parte integrantă a specificului autohton. De la ora 23:00 se anunță focuri de artificii menite să marcheze fastuos evenimentul din acest an. Duminica va începe la ora 9:00 cu o slujbă de Liturghie săvârşită la biserica ortodoxă din satul Poieniţa Voinii, urmată de la ora 11:00 de una de pomenire a marelui cântăreţ şi exponent al Ţinutului Pădurenilor. Ca de fiecare dată, toți cei interesaţi vor putea face o vizită la Casa Memorială a rapsodului. Intrarea este gratuită. De la ora 12:00, iubitorii de folclor își vor intra în drepturi depline, având ocazia să-i asculte și să-i întâlnească pe cunoscuții și îndrăgiții Adrian Stanca, Adina și Miruna Hada, Bogdan Toma, Mariana Suciu, Aida Busuioc, Carmen Muntean, Ana Anuțoiu, Alisa Toma, Alin Ienciu, Vlad Lință, Mara Andraș, Constantin Bogdan și Maia Csoboth. De asemenea, vor evolua Formația de dansuri pădurenești din Ghelari, coordonată de Adrian Drăgulescu, precum și Ansamblul Folcloric Profesionist Drăgan Muntean, dirijor George Cîlțea și coregraf Mircea Resiga. Prezentarea manifestării poartă semnătura Angelei Chelaru. „Este un festival ce transmite tradiţia cântecului pădurenesc, în egală măsură cinstind numele care a îmbogățit patrimoniul nostru cultural prin contribuția artistică pe care a avut-o. Cred în continuitatea unui demers devenit una cu comuna noastră şi sper ca de la an la an să avem parte de cât mai mulţi participanţi, iar denumirea acestor meleaguri să ajungă pe buzele tuturor. Vă așteptăm să petrecem împreună un final de săptămână în care cântecul și jocul popular vor fi urcate pe piedestalul cel mai drag sufletului nostru”, a fost invitația lansată de Romulus Stroia (foto), primarul comunei Bunila.
Un simbol ce merită cinstit
,, Când vorbești despre zestrea județului nostru nu ai cum să nu-l amintești pe omul pentru care Ținutul Pădurenilor a reprezentat nu doar acasă, ci mai ales dragostea puternică de folclor, de comunitate, de tradiții și obiceiuri. A lăsat în urma sa un imens aport cultural pe care avem mândria să-l putem promova. Ne definește ca regiune, ne onorează și ne unește în același timp. Promovarea vechilor valori este dovada clară că un popor nu poate fi biruit de lucruri superficiale. Câtă vreme există respect față de moștenirea lăsată de înaintași, fie că e una de suflet sau de patrimoniu, alături de neclintita credință creștină, nu ne putem pierde ca nație, ca neam. Suntem binecuvântați, iar îndemnul meu e că dacă doriți să experimentați de aproape momentele importante ale istoriei, dacă v-ați plimba în reședințele domnești de altădată, dacă ați hoinări printre ziduri unde, pe vremuri, s-au dat bătălii pentru apărarea patriei, atunci luați la pas minunatul nostru județ. Sunt destule de cutreierat și fiecare este un miracol, în fond câte un fragment uluitor al istoriei. Împreună cu cântecul tradițional, suntem un întreg. Vă așteptăm la Poienița Voinii să-i aducem recunoașterea binemeritată inegalabilului Drăgan Muntean“, a subliniat Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.