Categories: Sport

Cantonament la Piatra Arsă

Cele 16 sportive componente ale Centrului Naţional de Judo de la Deva, toate legitimate la SCM Deva, se află într-un stagiu de pregătire centralizată la Piatra Arsă. Antrenamentele au început în data de 3 ianuarie şi se vor încheia în 16 ianuarie, când fetele vor merge la Centrul Naţional de Cercetare Sportivă din Bucureşti pentru unele testări. Pregătirea sportivelor a fost coordonată de antrenorii secunzi Ramona Enache (SCM Deva) şi Dan Alin Pop (Baia Mare) şi supervizată de Mugurel Ciuşcă, directorul SCM Deva şi al Centrului Naţional de Judo de la Deva. „Primele competiţii ale acestui an vor avea loc deja în luna februarie, iar agenda de concursuri va fi foarte încărcată. Ne bucurăm că am reuşit să le legitimăm la SCM Deva pe toate cele 16 componente ale Centrului Naţional de Judo de la Deva şi sperăm să avem un an bogat în performanţe”, a spus Mugurel Ciuşcă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Presiuni sau slugărnicie la Primăria Vețel: Călin Marian folosește un document oficial pe post de „trofeu politic”

Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…

52 de minute ago

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

6 zile ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago