Procurorii hunedoreni au pus sub acuzare 25 de suspecţi, toţi participanţi la scandalul din Cartierul Micro 6 din Hunedoara, din luna aprilie a acestui an. Patru dintre inculpaţi rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Hunedoara le-a respins contestaţiile.
„Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de către inculpaţii Laco Ştefan, Costineanu Ionel Lucian, Moldovan Gheorghe şi Moldovan Francisc Iulian, împotriva încheierii penale (…) pronunţate de Judecătoria Hunedoara, judeţul Hunedoara. Obligă pe fiecare inculpat contestator la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac a contestaţiei”, se arată în soluţia pe scurt.
Dosarul în care sunt judecaţi cei 25 de inculpaţi se află pe rolul Judecătoriei Hunedoara, iar cinci angajaţi ai MAI, dar şi IPJ Hunedoara s-au constituit parte civilă. Ancheta complexă a vizat infracţiunile de: tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare publică şi distrugere. Ştefan Laco, Ionel Costineanu, Gheorghe Moldovan şi Francisc Moldovan sunt consideraţi cei care au început revolta împotriva forţelor de ordine. Scandalul care a dat tonul unor acţiuni similare în ţară, toate oprite de forţele de ordine, a pornit de la un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. În data de 18 aprilie a.c., bărbatul a fost oprit pentru legitimare şi nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, şi devenise recalcitrant. În acel moment, o parte dintre cei prezenţi în cartierul hunedorean au devenit violenţi şi i-au atacat pe poliţişti. Echipajele au fost nevoite să folosească armamentul şi au fost trase mai multe focuri de avertisment, însă scandalagiii nu s-au supus somaţiilor. Ulterior, trupele speciale ale IPJ Hunedoara au descins restabilind ordinea. Inculpaţii sunt învinuiţi de ultraj. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…