Actualitate

Capul plecat, sabia nu-l taie?!

Proverbul l-a înțeles pe deplin, dar
s-a răzgândit și a ajuns să-i irite până și pe anchetatori. Este vorba de o fe­meie din municipiul Petroșani, prinsă de către angajații distribuitorului de electricitate branșată ilegal la rețea. Cu mici excepții în aceste dosare pe­nale se dispune renunțarea la ur­mă­rirea penală, dar nu și în acest caz.

S-a răzgândit
Femeia din Petroșani s-a dus umilă în fața anchetatorilor și s-a plâns că din lipsa banilor s-a legat ilegal la rețea. La scurt timp s-a dus iarăși cu o altă versiune și n-a mai recunoscut nimic. În urma verificărilor efectuate, femeia a declarat că locuiește împreună cu cei doi copii minori. „A recunoscut că a sustras energie electrică, cunoscând că aceasta este branșată abuziv la rețeaua de energie electrică, precizând că a recurs la acest gest din cauza lip­su­rilor financiare. Referitor la preju­diciul cauzat a declarat că își va lua an­gajamentul de a lua legătura cu re­prezentanții distribuitorului de energie pentru a-l achita în limita posibilităților financiare. Apoi, a revenit asupra de­clarației și a precizat că nu a efectuat modificări asupra echipamentului de energie electrică, nu a executat sau folosit instalații clandestine și nu cu­noaște date despre persoana care a comis aceste ilegalități”, se arată în dosar. Prin urmare, procurorii Par­che­tului de pe lângă Judecătoria Petroșani au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei pentru să­vârșirea infracțiunii de furt şi exe­cu­tarea sau folosirea de instalații clan­destine în scopul racordării directe la rețea. (M.Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura